Războiul care nu se câștigă: când armele înlocuiesc soluțiile

La mai bine de doi ani de la începutul războiului din Ucraina, ne este tot mai clar un lucru pe care puțini îndrăznesc să-l spună cu voce tare: acest război nu are o soluție militară. Nici pentru Ucraina, nici pentru Rusia, nici pentru Europa.

Zeci de miliarde de dolari și euro s-au scurs către armament, antrenamente, logistică și muniție. Inclusiv România a contribuit și contribuie în continuare cu bani, resurse și armament. În numele solidarității. Dar dacă solidaritatea se transformă într-un sprijin pentru un conflict fără finalitate clară, nu cumva suntem complici la prelungirea suferinței?

Realitatea geopolitică este dură: Ucraina nu va învinge militar Rusia, o putere nucleară cu o armată uriașă și susținută de propriile alianțe. În tot acest timp, mii de oameni mor, orașe întregi sunt rase de pe fața pământului, iar economia Ucrainei este prăbușită.

Diplomația nu mai este nici măcar o opțiune pe masă în discursul liderilor europeni sau americani. Iar când alternativa la diplomație este distrugerea continuă, întrebarea e simplă: cine are de câștigat?

În mod sigur nu poporul ucrainean, care și-a văzut țara transformată într-un câmp de luptă permanent. Nici românii, care ar avea mai mult de câștigat dintr-o regiune stabilă, reconstruită, conectată economic, nu militar. Nici europenii de rând, care plătesc costurile energetice, inflația și taxele tot mai mari.

Ce s-ar fi putut face cu banii investiți în arme?
S-ar fi putut reconstrui drumuri, spitale, școli. S-ar fi putut pregăti o tranziție energetică reală. S-ar fi putut susține milioane de oameni dislocați. S-ar fi putut pregăti pacea — nu prelungi războiul.

A sprijini Ucraina nu înseamnă să alegi între arme și tăcere. Înseamnă să ai curajul de a spune că singura victorie adevărată ar fi sfârșitul războiului printr-un acord de pace, nu printr-o iluzorie înfrângere a Rusiei.

România nu are nimic de câștigat dintr-un conflict permanent la graniță. Dar ar avea de câștigat din reconstrucție, stabilitate și cooperare regională.
Cu arme nu se construiește viitorul. Iar dacă vrem cu adevărat să fim de partea păcii, atunci trebuie să începem să o cerem. Clar și răspicat.